Totul incepe de la… inceput. Mai bine nu ii ziceam.. mai bine nu afla… mai bine nu stiu ce, mai bine nu stiu cum.. te trezesti, chiar daca nu dormeai, vorbind singur, doar pentru ca mai inainte te-ai trezit vorbind. Exista variante dupa variante, care dovedesc faptul ca un cuvant, o propozitie poate sa iti faca atat rau, cat si bine.

Evident nu deodata. Daca nu stii ca in cine stie ce bucatarie, de la cine stie care resturant, se intampla lucruri dubioase, mananci normal fara sa iti fie rau.

Daca nu stii ca un prieten s-a dus la meci fara sa te cheme, nu are cum sa te deranjeze si la fel de bine poti sa il vezi si din fotoliu la televizor. Exista mii de exemple ce mi s-au intamplat mie dar si la altii. Spatiu ar fi sa le enumar pe toate, dar risc sa ma plictisesc si pe mine. Ideea este ca totul depinde de creierasul uman si cum percepe el o informatie primita intr-un anumit context. Intrebarea simpla „esti prost?” poate avea cel putin atatea intelesuri pe cate litere. Daca e pusa intrebarea cand nu trebuie, atunci risti sa fie perceputa mai rau decat injuratura; dar daca este pusa mai mult decat perfect, poate chiar avea echivalentul unui „te iubesc”.

Cateva cuvinte simple, pot rupe prietenii foarte complicate. Cateva cuvinte aruncate aiurea, pot face ca totul sa fie foarte bine pus la punct. Cuvantul este ceea ce ne diferentiaza de animale. Uneori iti dai seama ca poate uneori mai bine nu il aveam. Sa ai cuvantul in fata unei adunari iti poate da mare importanta, dar doar daca iti imaginezi ca acea adunare este dezbracata si are emotii mai mari decat tine. Cand ne gandim totusi ca nu ar fi nevoie de cuvinte, intervine explicatia. Un gest amarat facut cand nu trebuie, de parca exista reguli pentru a face una si alta in aceasta viata, are nevoie de anumite cuvinte pentru a nu fi interpretat gresit. De catre creier.

Toti ne dorim sa il folosim la maxim creierul, dar uneori e deajuns doar o privire pentru a lamuri niste intamplari, in loc de definitii bine puse la punct. Ii povesteam mai demult unei persoane foarte dragi mie, ca atunci cand am fost intr-un birt, cum zice sora-mea la orice incapere cu un bar inauntru indiferent de cum arata si ce nume are, ca am auzit prima oara, o melodie de la coloana sonora a unui serial indragit de amandoi.

Nu asta era asa de important, dar faptul ca eu eram in acel birt cu persoane care nu auzisera de acel serial, m-a pus in postura de a nu a avea cu cine sa ma bucur de acea melodie. Am stat asa cu gandul in aer si o savuram, pentru ca pana aveam sa le explic celorlalti despre ce este vorba melodia se termina. Ea mi-a spus ca daca ar fi fost acolo, nici eu si nici ea nu am fi sarit in sus de bucurie ca era melodia la radio. Ar fi deajuns o privire care sa opreasca timpul in loc si fiecare sa isi aminteasca cum am ajuns la serialul acela, secvente din episoade care se potrivesc probabil in viata noastra, personajele si asa mai departe.

Nimeni din incaperea respectiva nu avea sa stie, de fapt cum nici acum nu stie si nu vad cum sa afle vreodata. Comunicarea este foarte importanta, dar trebuie sa avem grija cum comunicam, sa nu fie nevoie de alta interventie sa repare comunicarea. Uneori daca omiti sa spui anumite lucruri, nu poti face decat bine. Sincer. Ce trebuie sa ii amintesti unuia cate de penibil e, stiind ca nu poti sa il schimbi la varsta asta. Nu zic sa tii totul in tine, ca doar explodezi la un moment dat si nu vrei sa faci mizerie.

Dar nici chiar sa spui tot ce iti trece prin minte. Dar totusi? Mai bine zici, ca sa nu regreti ca nu ai zis si te-ai ascuns dupa vreun deget:)