Scurt de tot in lateral si sus cam jumate cat e acum…

Am fost zilele trecute la frizer. La portia din 2 in 3 luni de tuns la frizeria de cartier. Nu am frizer personal  si nici nu merg la cine stie ce coafor profesionist de prin centru. Cu toate ca daca stau bine sa ma gandesc, la cat de fidel sunt acestei frizerii, pot sa zic totusi ca am frizer personal.

Frizeria este a unui batranel, care este la fel de batranel de cand il stiu. Nu s-a schimbat nimic la el, ci poate dioptriile la ochelari. Frizeria asta este „La Sarbu’ ” cum ii tot spunem noi, nu numai ca este chiar sarb patronul, dar parca ii da asa un aer mai pitoresc, ce o diferenteaza cel putin, de cele cu fitze sau cu gagici prin pozele de prezentare. Rutina normala este sa intru repede si sa ies si mai repede. Asa fac de cand am crescut si de cand nu ma mai duce vreo ruda de mana la tuns. De fiecare data cand stateam sa imi vina randu sa mi se taie.. parul, vedeam in coltul din drepta al camerei locul unde tundea din cand in cand, parca doar la cunoscuti, patronul, Sarbul.
Acolo in colt aveau loc doar cei privilegeati, mi se parea mie, pentru ca tot timpul erau batranei, care nu aveau mai deloc par prin cap, dar care stateau la povesti si spuneau amintiri parca de pe vremea razboiului, ca doar dupa mintea mea, despre ce puteau ei sa vorbeasca? Acolo in coltul magic, erau batraneii tratati altfel. Erau migaliti, aranjati si rearanjati, pentru ca ei sa arate perfect in ziua cand merg „la porumbei” in centru la povestit despre Poli si Basescu. Cand ma trezeam din visat cu ochii deschisi, ma chema cate o frizerita, ma intreba cat de scurt vreau, dadea drumul la masina de tuns si in 10 minute eram acasa, cu tot cu ras, tuns, frezat si drum acasa.
Asta pana cand intr-o zi, cand nu am mai fost parca asa de grabit sa termin cu tunsul, ca deobicei. Am ajuns la frizerie si m-am pus pe locul meu. In fata mea doi oameni isi asteptau randul. In coltul magic, ca deobicei, era tuns un batranel cu multa stima, respect si consideratiune. Cand sa imi vina randul, sa ma duc la obisnuita frizerita, Sarbul nostru termina mai repede cu un tempo decat deobicei. Moment in care striga „Urmatorul”.
Eu ma uit in stanga, dreapta, stiind ca nu am cum sa urmez. Dar cei care stateau in fata mea, doreau nespus de mult sa fie tunsi de catre frizerita, de parca cine stie ce le-ar face in plus. Cumva resemnat de faptul ca imi stric rutina, ma duc eu la Sarbu. Totul e identic la inceput, dar ceva parca este in plus. Incet incet, ma transform in acel batranel ce sta deobicei pe scaunul patronului. Am fost in acelasi timp un batranel de 70-80 de ani care este tuns mai mult cu respect decat cu foarfeca, dar si  un pusti de 10 ani care inca se minuneaza  de disparitia parului din cap.
Cu toate ca poezia mea cu indicatii a fost identica, ca si pana acum,  scurt de tot in lateral si sus cam jumatate cat e acum, totusi a inceput show-ul. N-are rost sa explic fiecare pas, dar cele 10 minute s-au transformat in 40, insa mi s-a parut ca nici 5 minute nu au trecut de fapt. Totul a fost perfect, reluat de fiecare data cand i s-a parut prin dioptriile lui multe, ca ceva poate i-ar fi scapat. Fiecare firicel a fost tuns cu mare grija si mai ales cu respectul la care tanjeam eu cand stateam la rand sa imi vina randul, dincolo.
Fiecare pas a fost facut exact, sistematic, ca si acum multi ani cand ma duceau parintii la tuns. Mi-am amintit parca fiecare pas, inclusiv stropitul cu spirt, din sticla de plastic cu capacul gaurit cu un ac fierbinte. Cireasa de pe tort nu a fost insa grija cu care am fost tuns si nici urarile primite de la patron, de parca as fi fost cine stie ce vedeta. Nu.
Cireasa de pe tort a fost modul cum s-a chinuit sa imi faca freza, freza clasica, carare pe dreapta, cum nu am mai avut de data trecuta cand m-am tuns la el. Cele 5 minute care au durat sa imi faca aceasta carare, d-abia ma puteam abtine sa nu rad, pentru ca mi se parea de-a dreptul ridicol cum aratam, pentru ca nu am mai avut aceasta freza de prea mult timp. Am mers cu ea asa pana acasa si nu cred ca am fost mai mandru ca atunci mergand pe strada, de mult timp. Se zice ca esti foarte bine tuns, atunci cand doar cei apropiati isi dau seama ca te-ai tuns.
Asa a si fost. M-am tuns foarte bine si acum abia astept sa ma intorc sa mai savurez din nou cele „5 minute” de tuns.

Un răspuns

  1. hehe .. frumoase amintiri 😛

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s