Când ajung la medicul de familie, în sala de așteptare găsesc 2 tineri de vârsta mea, un băiat și o fată, care își așteptau cuminți rândul. Mai e cineva înăuntru. Deci aș fi al treilea la rând.

Așteptăm noi frumos așezați fiecare unde am apucat, pe fiecare latură a sălii de așteptare. După o jumătate de ora, intră o doamnă pensionară. Stă câteva secunde și începe să ofteze și se așează. În sala de așteptare e liniște de mormânt se aude fiecare respirație. Cabinetul este unul comun pentru 2 doctorițe de familie, așa că se mai întâmplă de obicei lumea să întrebe pentru care doctoriță așteaptă să știe să nu stea aiurea. Doamna pensionară însă nu întreabă nimic, doar se așează lângă ușa cabinetului.

Mai intră cineva și întreabă de cealaltă doctoriță dar doamna pensionară o trimite acasă pentru ca ea știe sigur că cealaltă nu e, doar asta la care așteptăm cu toții. Așa și era. Omul se conformează și pleacă acasă. Deci doamna pensionară știe sigur că fraierii care așteptau înaintea ei nu așteptau pe altcineva. Mă rog, nu judec. Nu încă.

Cineva-ul din cabinet, pare că vrea să plece pentru că se aud voci care par a fi de luat la revedere pentru că se aud mai tare și de lângă ușă.

Doamna pensionară așezată pe primul scaun de lângă ușa doctoriței, unde este și o plantă mare, caută din priviri cine iasă din cabinet.
Pacientul din cabinet deschide într-un sfârșit ușa începând să își ia la revedere. Doctorița iasă grăbită pe lângă noi să îi aducă omului ceva din camera de lângă cabinet. Cabinetul rămâne cu ușa deschisă, cu pacientul așteptând doctorița să se întoarcă și continuând discuția cu asistenta ce a rămas în cabinet.

Doamna pensionară nerăbdătoare începe să se agite pe scaun. Ea știa foarte bine că nu mai e altă doctoriță, deci clar noi cei prezenți acolo așteptăm aceeași doctoriță chiar dacă ea s-a așezat lângă ușă.

Totuși ea întrerupe pacientul din luat la revedere. A văzut că doctorița nu s-a întors încă din cealaltă cameră, deci nu a plecat acasă, așa că o ia la întrebări pe asistenta rămasă în cabinet:
– Îmi puteți face rețeta Dumneavoastră acum, sau?

Dinauntru asistenta îi spune politicos:

– Păi cine urmează sigur, dacă dumneavoastră urmați.

Noi ceilalți, cei trei fraieri ce așteptam, am scos ochii din telefoane, ne-am uitat deodată unul la altul și ne-a bufnit râsul. Doamna pensionară vizibil deranjată nu a mai scos un sunet.

Cel care urma la rând, un tip la vreo 2 m, dar destul de slab, a strigat că el urmează și a venit în picioare lângă scaunul doamnei pensionare nerăbdătoare care tocmai și-a pierdut glasul de tot. A intrat pentru scurt timp în cabinet și a ieșit.

După care a intrat și fata ce urma, iar doamna pensionară a început mai mult să pufăie dând să se ridice. S-a uitat touși înainte în jur, în sala goală de așteptare, făcându-se că e singură pe lume. Dar a dat de mine cu privirea. Și-a dat seama că tot nu ea urmează dar totuși m-a abordat din partea cealaltă a sălii de așteptare (asta după ce mândră a zis în gura mare că numai o doctoriță e astăzi în tură):
– Dvs tot aici așteptați? făcând semn cu degetul mare ca autostopiștii înspre ușa doctoriței.

Dau din cap ca da, la care era să îi pice bașca de uimire. Pur și simplu nu și-a dat seama că mai urma cineva.

Acum sincer îmi vine să mă ridic și să plec exact când iasă fata, doar așa de dragul de a o face. Dar între timp doamna pensionară a adormit. Acum sunt în dilemă: dacă aș pleca și s-ar trezi singură în sala de așteptare ar crede ca sunt înăuntru și o să aștepte la nesfârșit. Sau o să intre peste fata dinaintea mea crezând că trebuia deja să intre. Oricum ar fi ar fi amuzant pentru mine, dar nu aș fi acolo sa savurez momentul.

Of, nu știu ce să mă fac. Mai bine intru că a terminat și fata.

Sigur acum o să fim subiect de bârfă pe banca din fața blocului, noi ăștia tinerii ce am stat la coadă jumătate de oră înaintea ei, împotriva legii naturii și nu am lăsat-o înainte să intre. Urât.