Soarta îți dă dar îți mai și ia

Azi era plănuit un drum până la bancă. Simplu nu?

Așa visam eu pentru că nu aveam decât să plătesc rata și să înnoiesc asigurarea. Mai ales că asigurarea a venit la plic de la bancă să îmi facă viața mai ușoară.

Am ales tura asta să merg la sediul central al băncii în defavoarea obișnuitei sucursale mici, doar pentru că sunt liber și e mai aproape de casă.

IMG_20151012_120739Când am ajuns acolo am luat numărul de așteptare 370 și mai aveam de așteptat 6 numere. Dar când m-am așezat resemnat, pentru că știam că un număr durează din păcate măcar 10 minute, pe una din mese era un alt număr, fix cel ce urma 364, lăsat în urmă de cineva ce nu a mai avut răbdare.

Am avut mare noroc, nu a durat decât un minut și am fost chemat, spre surprinderea celor ce m-au văzut că am intrat după ei. Dar după ce am plătit rata, am fost informat că partea cu asigurarea nu se poate rezolva instant, așa ca mi-au transferat numărul la alți colegi. Nu mi-a zis care. Alții. Am fost preluat până la urmă de un coleg foarte politicos, cu toate că nu mi-a „văzut” numărul transferat în sistem, mi-a rezolvat problema foarte bine.

Cele 3 minute în care mi-am plătit rata și am crezut că pot pleca acasă, s-au transformat în 60 in total, pentru că după o oră am terminat cu totul. Pot zice că am mai avut noroc, pentru că firma unde trebuia să îmi fac asigurarea a fost în aceeași clădire. Zic că am avut noroc, că după ce faci asigurarea trebuie să te întorci la bancă să ți-o înregistreze. Dacă mă duceam la sucursala obișnuită cred că eram încă pe la cozi. Așa e dacă încerci să furi startul și nu îți aștepți rândul.

Poate dacă așteptam numărul meu dădeam de o altă colegă ce mă ajuta și cu asigurarea fără să fiu transferat, dar nu am de unde să știu. Bine măcar că doar o dată pe an trebuie să fac asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s