Câte ore am dormit în prima noapte de când sunt părinte de nou-născut

Așa cum am scris aici cu ceva timp în urmă, sunt onorat să fiu pentru prima oară tată. De fetiță. Primele nouă luni de sarcină au fost mai grele pentru mândra mea decât pentru mine dar au trecut cu bine.

Termenul dat de doctor și ecograf pentru naștere a fost într-o luni, pe 21, dar ca orice sarcină asta era doar o dată estimativă. Se presupunea, că așa zic babele, că fetele vin mai repede. Așa că nu ne-a prins foarte bine să aflăm că doctorul ce a avut grijă de sarcină va pleca în concediu 2 săptămâni chiar până pe 21.

Se pare că fetița nu a acceptat la fel de bine ca noi înlocuirea doctorului nostru cu un altul, pe care nu l-a mai auzit niciodată. Astfel a făcut tot posibilul să aștepte venirea omului din concediu. Dar nu a așteptat oricum, ci fix până la miezul nopții între 20 si 21 ale lunii. Atunci i-a expirat concediul doctorului și nici o secundă mai devreme. Atunci a trebuit să plecăm înspre maternitate cu noaptea în cap dar cu bagajele făcute (se pare că babele nu au avut dreptate și fetița a venit la termen).

IMG-20150921-WA0001Dar să revenim la mine. Eu nu dorm după-masă pentru că adorm foarte greu noaptea, uneori mă prinde chiar 2-3 noaptea neadormit. Dar în seara aia, pe la 6-7 PM am cedat și am ațipit cam o oră, prima ora, după o trezire de la 7-8 dimineața. După miezul nopții au trecut 8 ore si 40 minute de travaliu după care a apărut minunea noastră mică. În timpul travaliului nu a fost loc de somn, restul zilei cu instalat mămică în cameră nu a fost loc de somn. Și tot așa nu a mai fost loc de somn până am ajuns seara pe la 6 PM acasă. Deci cam o tură de 24 de ore fără somn, dar le-am lăsat liniștite pe fete la maternitate.

A urmat o oră în care am degustat 3 pahare, cam mari zic acum, de Florio de casă de la proaspătul bunic (unul pentru mine, unul pentru mândră și unul pentru bebe). După ce le-am savurat, m-am îndreptat către dormitor să ma întind 5 minute.

De la îndreptat înspre dormitor și a doua zi dimineață la 7 până m-au trezit gunoierii nu îmi mai amintesc nimic. M-au trezit că am lăsat geamul deschis larg. Și luminile aprinse. Și nu pot zice că am apucat să mă schimb.

Un răspuns

  1. […] sharuit articol a fost despre penibilii de la Auchan, urmată strâns de prima mea poveste despre primul meu bebe și somnul ce mi l-a alocat când s-a născut (promit că mai revin pe […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s