Am asistat zilele trecute la o conversație între doi părinți într-un magazin, ce aveau între ei o fetița de maxim 3 ani cățărată pe căruciorul de cumpărături. Ei au avut o discuție liniștită până când a venit discuția de cadouri. Fetița stătea între ei și asculta foarte atentă ce se discuta, părinții nebăgând de seamă cât de atentă era ea, chiar dacă părea că doar se joacă cu lanțul de la cărucior.

Ea: Ah apropos, să știi că vine ziua lu’ soră-mea și mai e și în oraș
El: Așa și?
Ea: Păi nah, să ne gândim ce cadou îi luăm.
El: Cum adică? Nimic!
Ea: Ce cum adică?
El: Păi să nu te aud cu din astea că ne supăram! Nimic!
Ea: Cum ne supărăm, despre ce vorbești? Trebuie să îi luam cadou că e ziua ei.
El: Nu îi luam nimic! Cum adică? Pai ce ea ți-a luat ție ceva de ziua ta? Nu îi luam nimic!

Deja soția începe să se enerveze vizibil. Dacă până acum credea ca el glumește, acum își dă seama că nu mai e așa.

Ea: Cum adică nu îi luăm nimic? Nu facem așa ceva!
El: Nimic! Nu luăm nimic!

Acum deja se bagă în discuție și fetița. Dacă până acum doar soțul răspundea automat cu „Nimic, nu luăm nimic!”, acum a început și fetița.

Ea: Dar ce are dacă nu mi-a luat nimic? Noi nu suntem așa și îi luăm!
Fetița: Nimic, nu luam nimic!
El: Exact tati, nimic nu luăm!
Ea: Te rog să nu începi!
Fetița: Nu luam nimic! NI – MIC! Nimic nimic nimic!

Discuția a rămas în aer cu fetița zicând din 2 în 2 respirații, mai un pic că și cânta: „Nimic, nu luăm, nimic, nimic, nimic….”

Când cineva zicea că e bine ca părinții să nu se certe în fața copiilor, mare dreptate avea. Acum și văd când merg oamenii la ziua surorii și îi dau cadoul, să înceapă să zică fata tot din casă, cum că era sa nu primească nimic pentru ca nu i-a luat cadou la mami.