Șoferii de pe autobuzele RATT din Timișoara au prostul obicei ca în trafic să „se urce pe cârlig” când merg în coloană sau când se opresc la stop. Urcatul ăsta pe cârlig înseamnă că fac tot posibilul să vină cât mai aproape de mașina din față mai să se lipească dacă e posibil, că doar nu e mașina lor.

Uitatul în oglinda retrovizoare este destul de aiurea pentru că vezi doar sigla mare de Skoda sau Mercedes și bineînțeles scris mare Primăria Municipiului Timișoara. Pe lângă asta ai acces direct și la moaca șoferului care deobicei vorbește la telefon sau chiar sparge semințe.

Lipitul ăsta nu e deloc intimidant, cel puțin nu pentru mine ca șofer. Motivul este că pe lângă că majoritatea sunt cel puțin nesimțiți, nu toți dar destui, sunt relativ buni șoferi. Astfel nu îți e frică că la un moment dat o să îți intre în portbagaj cu tot cu pasagerii clandestini să îmi fure și mie portofelul, nu doar celor din autobuz.

Intimidant este totuși să vezi ditamai autobuzul, tot mai lipit de tine la viteză considerabilă. Mai adaugi la asta și că plouă afară. Iar cireașa de pe tort este să fie la volan un șofer în devenire pe un autobuz de școală nu unul experimentat, care să te streseze tot bulevardul.

Așa am pățit eu pe Calea Martirilor din Timișoara, unul dintre cele mai lungi bulevarde cu doar două benzi. Deci nu ai unde să depășești, în special pe ploaie când se merge bară la bară, sa scapi de stres.