Statul în stațiile de transport în comun

Da știu și recunosc că nu am mai fost de mult cu transportul în comun, asta dacă nu număr încercările eșuate de a merge cu bicicletele RATT. Dar totuși nu am mai călcat într-un mijloc de transport în comun de mulți ani. Nu mai știu ce se întâmplă în ele. Știu doar că se fură ca-n codru. Știu doar multele accidente între șoferii de autobuze sau vatmani cu oricine le iasă în cale, mânați fiind de frustrarea lor.

Ce îmi mai amintesc este faptul că uram să stau să aștept pe oricare dintre ele. Uram să stau să mă uit în zare să văd că nu vine nimic, și să fac o grămadă de presupuneri cu privire la motivele întârzierii. Altceva ce îmi amintesc foarte bine dar și vad zilnic când trec pe lângă o stație, pe jos sau cu mașina, este aglomerația din stații.

Dar nu ma refer ca e multă lume, ma refer că lumea alege să stea ciorchine, om lângă om, umăr lângă umăr, suflet lângă suflet, portofel lângă portofel. De ce vrea lumea să stea așa lipită una de alta când în zare nu se întrevede absolut nimic? De ce ar vrea să stea așa lumea chiar dacă afara nu plouă, sa zicem că atunci ar sta să se ferească de ploaie. Dar nu. Lumea vrea și alege să stea asa lipită ciorchine unul de altul.

De ce nu așteaptă până urcă în autobuz, ca acolo sigur tot așa vor sta? Nu e ca și în unele stații de metrou unde se știe exact unde o să fie ușa ca să urce buluc oamenii primii să prindă un loc de stat jos. Nu, pur și simplu nu ai cum să anticipezi locul unde o să fie ușa să te chinui să urci primul și atunci de ce ar sta așa lipiți unul de altul?

Și văd și tineri și bătrâni care la fel stau, cu genți și ghiozdane neasigurate gata să fie prădate. Sunt multe stații care au o grămadă de spațiu de așteptat, dar noi românii tot la coadă ne place să stăm.IMG_20151030_143233

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s