Planul de a cuceri lumea al primarului continuă

Primăria Timișoarei este foarte animată. Nu că ar face o grămadă de lucruri, bune sau rele, prin oraș, ci doar prin prisma primarului profesor universitar. După ce și-a făcut televiziune online care este numai și numai despre el și realizările lui, omul a început să se umfle în pene că a fost ales candidat la primărie la alegerile din vară.

Asta face orice candidat bineînțeles, nu e de mirare. Dar minunatul edil face asta în modul specific de ani de zile. Nu înțeleg boala de a SCRIE CU LITERE MARI TOT TIMPUL, dar atâta poate. Să fie oare de la vopseaua de păr care poate îi cade pe ochelari și nu mai vede.

Una din cele mai recente postări ale edilului, pe lângă cele în care se laudă cu vizualizările la video-urile lui, este cea în care se laudă că a fost validat candidat. Dar cum ziceam, nu e ceva ciudat, dar ciudat mai mult decât de obicei, este cum pentru el nu contează neapărat timișorenii.

Nu, pentru el contează să se afle despre el cât mai mult, să se știe despre el cât mai departe, să îl prea slăvească toți „urmăritorii” chiar și din afara țării. Pentru că, nu-i așa, el este un om important, un om cunoscut, dar nu destul de cunoscut.

El ne roagă și ne-ar rămâne dator dacă îi dăm share la tâmpeniile ce le debitează, dar nu la fraierii de timișoreni, da-i în colo de fraieri. Cu ce ne rămâne dator? Cum o să mă răsplătească pe mine edilul dacă fac ce zice el? Trimite-ți vorbă-n țară, să știe lumea ce și cum. Na, că am share-uit postarea lui, poate că fix partea interesantă am uitat să o pun, cine știe.

Ar fi și penibil, luând în considerare predecesorul lui, să nu câștige al doilea mandat. E ca și cum ai zice că faci un serial și ai filma numai o serie. Hai primare că poți mai mult. Ar fi păcat să vina DNA-ul peste tine și tu să nu mai fi primar.
robuvaideelP.S.: cum să îți alegi așa o poză într-o așa postare?

2 răspunsuri

  1. Pentru D-zeu, cine ne scapa de Paiata asta grandomana care isi spune primar si care a facut Timisoara de rusine mai rau decat Mazare Constanta? Am ajuns de rasul intregii tari. Sper ca timisorenii nu il vor mai vota inca o data doar pentru ca – asa cum se cam intampal de obicei – nu prea avem pe cine vota cu adevarat…

    Apreciază

    1. Vin alegerile, dar nu cred ca o sa se schimbe ceva pentru ca nu are impotriva cui candida…

      Apreciază

Lasă un comentariu