Casierițele de la magazine nu prea sunt de încredere. Sunt cele ce ne ating marfa ultima oară înainte de a o pune în plasă. Sunt cele ce nu se grăbesc niciodată să scaneze produsele, că doar nu au normă la produse. Ele stau oricum acolo toată ziua.

Ele sunt care decid dacă poți lua acasă produsul ales de pe raft. Dacă nu citește codul de bare, pac ai rămas fără produs. Dacă nu are cod de bare, pac ai rămas fără produs. Ele sunt cele care ne judecă sau nu în funcție de ce cumpărăm. Da, stați liniștiți, că ne judecă.

Se uită pe sub ochelari că am cumpărat mult prea multă bere și prea puțină ciocolată pentru copii. Cu toate că am doar un copil și nu are voie ciocolată, ea nu are de unde să știe. Sau poate nici nu am copii. Poate am luat pentru mine ciocolată. Eu nu am voie? Ea oricum o să se ducă în vestiar și o să ma judece.

Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri, când am fost la kaufland acum ceva ani de zile în miez de vară într-o zi de miercuri. Am pus produsele din coș pe bandă, de-am ocupat-o toată. Casierița a exclamat, de după cocul ei de la nunta din weekend și ochelarii coborâți pe nas enervant de mult de îi ținea să nu cadă cu mustața, că: „Ce, a venit Crăciunul?”.

Păi atunci cum să ai încredere în ele? A crezut-o cineva pe vreo casieriță când a zis suma totală de plată? Și cum imediat după ce zis ea acolo o sumă, toată lumea se uită pe ecranul cu suma de plată să o verifice? Cum să ai încredere în ele? Chiar dacă zic tare și răspicat suma, ca să nu mai repete că doar înnebunești să repeți toată ziua, nimeni nu le crede. Nici măcar eu.

Nu, nu am nimic cu casierițele. Poate m-a enervat una ieri. Poate azi. Cine știe.