Nu e prima oară când mi se întâmplă asta, dar pot să spun că e maxim a treia oară. Am mers liniștit către servici, când cineva mă claxonează. Nu am văzut cine e la volan pentru ca bătea soarele, dar nici nu puteam sa ignor claxonul pentru ca mașina era parcata paralel cu trotuarul.
Am ajuns în dreptul ușii din dreapta șoferului și vad ca aceasta persoana insista.

Deschide geamul și se apleacă în lateral întrebându-ma ce fac. Pana sa dau ochii cu persoana respectiva, o femeie, am văzut ca în spate era un scaun gol de bebeluș. Nu am realizat cine e inițial persoana respectiva asa ca am evitat sa ii zic pe nume. Ea însă îmi știa bine numele, chiar și al soției.

Eu fac bine, ce sa fac, ca toată lumea, asa ca am informat-o despre asta. Îmi zburau mii de gânduri în cap să pot să fac vreo legătura, să îmi dau seama cine e. Semăna foarte foarte bine cu cineva cunoscut, dar nu era ea, dar nici nu știu cine era.

Am mers la plezneală, am întrebat-o ce face fata (crezând totuși că e cunoștința ce presupuneam) și ca să mai trag de timp am mai glumit ca stă cu mașina ciudat asa pe lângă trotuar și acostează pietoni.

Și ea era bine, fetița la fel (nu a zis nimic că ar avea băiețel, așa ca am nimerit-o cu asta), cu toate ca știam ca nu e fetița despre care știam eu al celei ce semăna foarte tare cu ea, dar am fost bucuros ca e bine.

Ne-am despărțit rapid pentru ca amândoi ne grăbeam, bine poate ea mai mult ca mine. Eu nu am reușit decât după 14 minute sa îmi dau seama cine e, timp în care numai la asta m-am gândit și mi-am consumat toată energia să îmi dau seama cine e.

Era o cunoștință comuna cu o ruda, o cunoștință cu care am vorbit totuși de câteva ori în viata mea și era datoria mea sa mi-o amintesc. Dar când am fost față în față nu am reușit.

Poate e vârsta de vină, poate pur și simplu îmi zburau gândurile în altă parte și a fost mai greu să ma reconectez, dar acum m-am liniștit. Nu sunt chiar senil și sper să nu ajung niciodată acolo, că nu e un sentiment tocmai plăcut.