Știu prin oraș o grămadă de localuri unde poți să pariezi. Le știu destul de bine pentru că înainte de a fi casă de pariuri, majoritatea dintre locații găzduiau o patiserie sau o brutărie sau chiar și o langoșerie. Acum d-abia mai găsești patiserii și covrigării pentru că majoritatea au fost alungate de profitabila afacere de casă de pariuri.

În Timișoara sunt o grămadă de astfel de locații, dar parcă niciunde în oraș nu sunt foarte multe în aceeași locație. Tot mai multă lume visează să se îmbogățească peste noapte și asta îi face să vină să cheltuie alocațiile copiilor și banii de mâncare la pariuri.

În minunata piață din zona Dacia din Timișoara, sunt nu una, nu două, nu patru, ci 10 astfel de locații de pariuri și/sau jocuri de noroc. Unde cândva zăcea o bancă nemțească sau un magazin de cosmetice sau chiar și farmacie, acum e doar o locație cu geamurile acoperite și cu multe beculețe afară.

Nu vezi mai nimic înăuntru, dar până la urmă ce e de văzut? Ideea e ca cei de dinăuntru să nu își dea seama cât timp petrec acolo, să nu își dea seama dacă e zi sau noapte. Cu cât mai mult timp stau, cu atât mai multe meciuri stau să înceapă.

A mers cumva soțul/ fratele/ bunicul/ tatăl după pâine și stă mai mult timp decât ți-ar lua ție să faci aluatul, să îl lași la dospit și chiar să coci tu pâinea? Stai liniștit(ă) și nu suna la poliție, după maxim 10 încercări o să știi la care dintre casele de pariuri a cheltuit ultimii bani rămași până la salar.

Te sună cei de la școala/ casa de bătrâni/ serviciul soțului/ bunicului/ fratelui? Nicio grijă! Cineva acolo din spatele tejghelei are grijă de ei, să nu care cumva să se întoarcă acasă cu vreun ban în buzunar. Iar dacă se întorc să fie cu mare bucurie, că au câștigat 50 lei și au investit doar 650 lei.