Posed în bucătărie două râșnițe, una pentru piper, una pentru sare. Nu sunt cele mai șmechere din oraș, nici de departe. Sunt luate din supermarket la ceva promoție și arătau bine iar de ceva vreme trag de ele, că vorba aia „încă merg”.

Ca orice râșniță care se mai golește, trebuie umplută la loc, normal. Unul dintre motivele pentru care le-am cumpărat a fost că ele se deșurubează foarte ușor și nu trebuie nici un fel de artificiu să le deschid (cum ar fi folosirea unei șurubelnițe).

Ce nu am luat în considerare este că râșnița de sare o să îmi dea probleme destul de mari. De fapt mi-a dat doar o problemă, nu trebuie să exagerez acum. Nu am reușit să o deschid ca să o umplu cu sare. Nici măcar soția nu a reușit, care de obicei așteaptă să slăbesc eu capacele de la borcane, de exemplu, iar ea vine victorioasă și le deschide după ce m-am chinuit jumătate de oră.

De data asta nu am anticipat cât de bine poate sigila capacul sarea din râșniță și ceva umezeală de prin bucătărie. Combinația asta de sare și umezeală s-a depus frumos pe canalul de înșurubare(?) iar operațiunea simplă de desfacere-deșurubare nu a putut fi făcută.

Am bătut partea aceea de metal cu un cuțit să desfac sarea lipită, l-am trântit de blatul de la bucătărie, l-am strâns cu cârpa, dar nimic. Nu am avut în casă un clește destul de mare să strâng capacul să îl desfac.

După ce m-am chinuit ceva timp, poate prea mult timp acum îmi dau seama, mi-am amintit cum pe interneți am zărit o metodă foarte simplă de desfacere a capacelor. Pe capac se pune o bucată elastic cât mai lat sau în cât mai multe straturi, iar aderența între mână și capac este maximă. Chiar merge.

P.S.: pozele de mai sus sunt făcute evident după ce am reușit să deschid râșnița, pentru că v-ați dat seama că era prea plină ca să îmi bat capul să o umplu.

Internet 2-0 Sceptici