Dacă tot sunt mâine Oscarurile, m-am gândit că ar fi fain să vă arăt ce am descoperit acum câteva zile pe un site polonez. Am ținut pozele ascunse multe zile și greu mi-a fost să le țin deoparte și să aștept weekend-ul de dinainte de mult așteptatele premii Oscar să le pun aici. Știu că nu toată lumea le așteaptă, dar pozele ce vreau să vi le arăt nu au legătură cu evenimentul în sine ci cu o idee drăguță pusă în practică de niște reporteri din Polonia.
Ideea pozelor de mai jos a pornit după o glumă aruncată pe Twitter, de cineva care a văzut filmul cu DiCaprio nominalizat la Oscaruri anul acesta. Acesta și-a dat seama după ce a văzut celebra luptă pe viață și pe moarte a actorului cu ursul, că o scenă din desenele animat Winnie the Pooh seamănă foarte mult cu ideea filmului. Astfel el a pus poza din desene cu titlul filmului.
Cei de la o publicație din Polonia au mers un pic mai departe și au săpat mai mult prin arhivele desenului animat și au reușit să găsească pentru fiecare film nominalizat la Oscar anul acesta, la categoria „Cel mai bun film”, câte o scenă. Primele 5 filme ce am reușit să și le văd au și un link către părerile mele despre el, cu tot cu spoilere.