Diseară, adică la noapte începând cu ora 3AM încep Oscarurile. Deocamdată nu știu dacă o să mă pot uita live măcar la sfârșitul ceremoniei să văd dacă a câștigat Leonardo DiCaprio Oscarul pentru că sunt pe UPC cu pachetul de programe nepotrivit. Cu toate că a fost nominalizat de doar 5 ori la categoria cel mai bun actor/actor secundar (printre care nici măcar pentru rolul din Titanic) se pare că toată lumea îl vede ca pe cel mai neîndreptățit actor când vine vorba de câștigat Oscarul.
În primul mai sunt alți 2 actori (unul a și murit și a rămas fără Oscar) care sunt fix în aceeași situație cu el, 5 nominalizări fără câștig și nu văd pe nimeni să fi plâns până acum de asta.
În al doilea rând, într-un top al numărului de nominalizări cu sau fără să fi câștigat statueta, DiCaprio este undeva pe locul 26 din 157, deci nici măcar în top 5, 10 sau măcar 20. Măcar în topul numărului de nominalizări fără să fi câștigat Oscarul este pe locul 3, dar dar tot mai sunt alți 2 actori ce au fost nominalizați de 8, respectiv 7 ori care au plecat mai triști acasă decât DiCaprio.
Când a fost prima oară nominalizat a jucat rolul unui băiat cu dizabilități. Aici i s-a aprins lui un beculeț că mai în toate filmele în care o să joace de-acum în colo o să trebuiască să o ia un pic pe ulei. După 11 ani a fost din nou nominalizat pentru rolul unui pilot celebru de avioane care la fel o ia pe ulei din cauza tulburărilor obsesivo-compulsive. Nici atunci nu i-a mers.
Peste alți doi ani el a jucat rolul unui traficant de diamante pe teritoriul Sierra Leone, măcinat de un lung război civil. Dacă nici după ce a fost prin niște condiții groaznice de filmat nu a primit statueta, el a schimbat macazul și a jucat rolul unui agent la bursă care face o grămadă de bani și bineînțeles se droghează în ultimul hal (nu ca agenții de la UFX sau Forex care te sună ca bezmeticii și trebuie să le blochezi numărul).
Acum la a 5-a nominalizare s-a auto-întrecut. S-a târât prin zăpadă, s-a lăsat îngropat de viu, a stat în apele reci canadiene mult prea mult timp, s-a dezbrăcat total și s-a culcat într-o carcasa de cal mort (nu am inclus bătaia cu ursul care cu toate că arată cât se poate de reală, a fost făcută pe computer, da știu nici eu nu credeam).
DiCaprio a jucat în multe alte filme mai bune ce au trecut ca nevăzute de cei de la Oscaruri, a lucrat cu regizori celebri care doar prin semnătura lor pe film ar fi trebuit să garanteze actorului principal o statueta aurie, dar se pare că DiCaprio are ghinion. Sincer chiar aș vrea să câștige o dată pentru că prea încearcă să își pună viața în pericol pentru o statuetă Oscar și cine știe până unde va merge pentru asta.
Așa că hai să îi salvăm viața lui Leo și să ii dăm Oscarul, ce ziceți?