Avem încă un caz de intoxicare de bebeluși în România și tot se continuă să se spună tâmpenii la televizor, televizor urmărit de mii de părinți îngrijorați de odraslele lor. La fel s-a făcut în cazul intoxicării cu presupusa brânză de la Bradet, când ditamai ministrul a vorbit precipitat la televizor acuzând o firma de lactate, după care și-a retras repede acuzațiile, mult prea târziu după ce răul a fost deja făcut.
De data asta, ditamai doamna specialistă șefă a secției de Nefrologie din București aruncă cu noroi în părinții ce și-au hrănit bebelușii cu carne. Pe lângă faptul că mi se pare foarte penibilă botezarea copiilor bolnavi „supiță” și „sărmăluță”, astfel identificându-i după ce au consumat de au ajuns în spital, distinsa doamnă continuă să dea sfaturi total aiurea în continuare și să întoxice la rândul ei publicul.
Hrănitul de carne copiilor sub 10 luni nu este întocmai interzis cum precizează foarte mândră șefa secției de spital, invocând carnea ca fiind diavolul în alimentația copiilor sub 10 luni. Atâta timp cât se urmăresc o grămadă de pași stricți pentru a fi preparată carnea, totul cumulat cu părerea și sfatul pediatrului (oricum nu cred că există pediatru ce ar recomanda sărmăluțe, dar asta este o altă discuție) totul poate să fie bine.
Dar în spiritul „primul venit – primul servit” vinovatul de această dată este considerată carnea introdusă în meniul copiilor, fără însă a avea o dovadă strict științifică. Presupunerea este mama declarațiilor în special când vine vorba despre ceva foarte important.
Alt sfat foarte prețios ce trebuie luat în calcul și băgat în seamă este că atunci când vedem pe internet ceva ce nu pare bun putem și trebuie să ștergem, să dăm „delete”. Mulțumim doamna doctor pentru sfaturile în ale online-ului. Of și dacă știam asta înainte de a vedea sfaturile și consecințele imaginare când vine vorba de vaccinare ale Oliviei Steer de pe net.