Câștigătorul Bake Off România, surpinzător, încă nu a ieșit din concurs

Bake Off România, pentru cei fără televizor – voi acești rebeli care se laudă pe internet că nu aveți televizor, este o emisiune concurs de gătit, bazat mai mult pe patiserie/dulcegării decât pe orice fel de rețete. Se filmează într-un cort în mijlocul câmpului și cineva trebuie să câștige bineînțeles. Juriul este format din 3 persoane, iar despre una dintre ele am mai scris eu când a fost arestată, înainte de a se da drumul la emisiune.

Emisiunea nu are același succes ca și Masterchef de exemplu, pentru că nici nu poți spune că este la fel de interesantă, dar începe parcă să îmi crească în inimă ca foitajul în cuptor. Concurenții sunt ciudăței, dar fac treabă bună, jurații sunt și ei la fel de ciudăței și încearcă să se dea importanți ca și cei de la Masterchef dar nu le iasă nicicum.

Nu știu câți au mai rămas în concurs, dar am ajuns în punctul ăla în care nu îmi mai pasă, pentru că știu cine câștigă. Mă uit cu un ochi foarte critic la cum gătește câștigătorul și cu total dezinteres la ceilalți fraieri din platou care încă speră să câștige. Amuzant mi se pare și cum cei „de-acasă” îi susțin cu mesaje de încurajare pe participanți, chiar dacă emisiunea s-a filmat anul trecut.

Dar să nu ne mai întindem la vorbă: îl știți pe ăla tânăr, speranța de 16 ani care face și drege toate rețetele? Da? Nu ăla câștigă. Bârfa în sat zice că băiatul cu tatuaje, pe numele lui Dan (adică e un Robert, e un Dan și e un ăla de 16 ani) o să câștige trofeul și banii și faima și tot ce e de câștigat. Na, v-am zis. Acum o să vă uitați și voi cu același ochi critic la Dan, să vedeți dacă merita să câștige.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: