Odată cu începutul lunii a început și ultima zi de concediu din păcate. Pe lângă căldura obositoare de-a dreptul, gândul că luni o să trebuiască să știu din nou ce zi e și ce oră nu pot să zic că ma unge la suflețel.

Am fost în concediu și cu blogul, iar fanii mei au observat asta și spre surprinderea mea chiar i-a afectat într-un fel sau altul, dar am revenit.

Ce sa faci, au fost o grămadă de alte lucruri ce au intervenit în agenda mea și nu mi-au permis să scriu, iar „fanile care mă cunoaște” cât de cât știu foarte bine că nu ma pun să scriu pe blog doar ca să scriu. Așa că am preferat să îmi văd de treabă cât am putut și să nu trec și pe aici așa în doi peri.

Trebuie să recunosc că de acum doi ani de când m-am rupt de lume cu un concediu adevărat, pentru că anul trecut mândra soție a fost gravidă și ne-zburabilă la mare la soare, am acumulat ceva oboseală. Chiar dacă acest concediu nu a mai fost doar în doi ci în 2 și jumătate, cu bebele încă netaxabil pe avion, a fost un concediu ce mi-a reumplut bateriile destul de descărcate – nu aș fi crezut că plimbatul cu bebele în wrap pe malul mării poate fi așa de relaxant.

Chiar dacă am fost la mare la soare în concediu și nu la munte ca piticul din filmulețul de mai jos, parcă nu am fost totuși așa de obosit. Am adormit de nenumărate ori la masă cu nasul în tort când eram mic ca el, sunt chiar sigur de asta, dar parcă în mijlocul acțiunii, stând în picioare nu. Nici măcar pe schiuri nu am adormit, mai ales că sunt destul de anti-talent la acest sport, dar piticul a reușit.

Încă visez la momentul când bebele nostru o să adoarmă așa singurică…