Spălătoria auto cu fise pentru mașini curate

Bucuria încă destul de nouă pentru timișoreni este spălătoria auto cu fise în care tu ești șeful spălător al mașinii tale. Nu te întreabă nimeni nimic, nu te verifică nimeni și nu îți numără minutele petrecute prin spălătorie, ești tu doar cu mașina și cu furtunul cu apă.

Toată spălătoria arată ca o benzinărie de fapt, în care îți parchezi mașina și în loc să îți pui benzină, ai acces la un furtun cu care să îți faci de cap (nu înseamnă că într-o benzinărie nu poți să îți faci de cap cu furtunul bineînțeles). Ideea este că totul trebuie făcut foarte repede pentru că o fisă durează 2 minute și costă 2,5 lei. Din același furtun iese ori apă chioară ori spumă ori ceară, depinde ce buton apeși.

Bineînțeles că lumea care frecventează spălătoria destul de des, se perfecționează pe zi ce trece și în loc să spele mașina așa cum este menită spălătoria, adică cu o fisă speli, cu alta clătești și cu alta dai cu ceară, ei fac toate operațiunile cu aceeași fisă ca să facă economie și „să merite”. Având în vedere că cea mai ieftină spălătorie este la tunelul cu perii cu 10 lei, să speli mașina cu 2,5 lei este chiar o afacere.

Asta dacă bineînțeles știi ce faci. Eu nu am știut ce fac, cu toate că m-am informat pe interneți cum se spală mașina cu doar o fisă, ca aici. Am pus fisa, viteaz am început să dau cu spumă doar că cele 2 minute pentru mine au trecut foarte repede parcă ar fi fost 10 secunde. Am mai băgat o fisă să clătesc mașina dar bineînțeles că nu mi-a ieșit cu doar o fisă așa ca am mai pus una. Deja am ajuns la 7,5 lei costuri destul de stropit pe nas și cu mașina încă nespălată.

Am reușit să clătesc cu jumătate din a treia fisă și chiar să dau ceară din cealaltă jumătate dar tot nu mi-a ajuns iar în final am reușit să cheltui 4 fise. Exact costul unei spălătorii la tunel care este și mai aproape de casa mea. Totul bine și frumos, ma îndrept înspre ieșire când observ că mașina este bine mersi încă destul de jegoasă pentru că era spălată doar la suprafață. Acum să nu vă închipuiți că am venit cu mașina de la activități pe munte noroios, nicidecum, dar nu era tocmai curată. Aici a fost greșeala mea. Aici nu m-am informat destul înainte și îmi asum asta.

Ca să mergi la spălătoria aceasta cu fise, mașina trebuie să fie venită de la spălătorie cu maxim 1-2 zile în urmă. Știți praful ăla din oraș ce se depune pe mașină cât timp o lași în parcare peste noapte? Ei bine cam ăsta e nivelul de praf la care poate face față spălătoria cu fise. Să nu care cumva să mergi în vizită la ceva rude care stau la sat cu drumuri pline de noroi, pentru că tot ce o sa faci este să împrăștii egal noroiul pe mașină, în niciun caz să îl îndepărtezi, sau doar să iei un strat superficial de noroi.

Spălătoria asta este pentru cei ce își cară mașina strict în oraș de la birou la servici pe distanțe scurte și merg la spălătorie destul de des încât jetul furtunului să facă față firicelelor de praf. Nu știu cum se economisesc bani, când până la urmă trebuie să mergi mai des la spălătorie (consum benzină și uzură mașină) care sigur nu e neapărat în drum, doar ca să economisești cât? 3 lei?

Acum probabil o să mi se spună că mă iau și eu de ăștia ce își spală mașina cu fise, cum se ia lumea de ăștia ce joacă Pokemon doar pentru că nu înțeleg fenomenul. Dar ca în cazul jocului, am dezinstalat opțiunea asta de spălat cu fise pentru că sigur nu e pentru mine.

spalatorie

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: