Chiar este nevoie de folie pe ecranul smartphone-ului?

Mai exact este nevoie de orice fel de protecție? Și dacă da, ce fel de protecție pentru ecran? De o vreme am cam încetat să folosesc huse groase pentru telefon pentru că adevărul e că nu îl simți în mână așa cum a gândit designerul telefonului, adică să ai în mână un telefon de 5-6-7 mm grosime. Ei vor să facă telefoanele din ce în ce mai subțiri iar noi ne punem să le îmbrăcăm în huse groase și butucănoase ca să îl protejăm.

Cu toate că sunt sigur că lumea nu visează la telefoane mai subțiri doar din cauza faptului că asta „costă” mărimea bateriei și ușuritatea cu care îl ținem în mână și chiar eliminarea mufei pentru căști, asta e tendința. Tindem să îl protejăm la maxim telefonul pentru că atunci când îl schimbăm cu unul nou și vrem să îl vindem să fie cât mai frumos, să fie adevărată zicala celor din anunțuri „ca scos din țiplă”. Astfel noi nu ne bucurăm de telefon pentru că trebuie să avem grijă atunci când îl vindem la un sfert din valoarea lui iar cel ce îl cumpără să facă la fel.

Voi cei care aveți acum pe telefon o husă consistentă și foarte protectoare, puteți să faceți un exercițiu și să țineți în mână câteva minute telefonul fără husă, să vedeți cum deodată parcă aveți alt telefon de care nici nu știați. Nu sunt răspunzător pentru telefoanele celor cu boala cronică de a scăpa telefonul din mână, voi puteți să verificați telefonul fără husă doar în pat deasupra pernei, dar doar 3 secunde.

Cum ziceam, nu mai folosesc huse/ carcase la telefon, dar folosesc cu sfințenie folii pentru ecran. Dar nu folii de plastic de 3 lei, ci cele de sticlă de 50. Știu că sunt scumpe dar o să vedeți imediat de ce mă bazez pe ele. Chiar dacă sunt scumpe, ecranul se simte mult mai bine, parcă nici nu ar fi vreo husă pe el. De când copilul îmi guvernează viața, telefonul tinde să facă cunoștință cu podeaua de parchet de câteva ori mai mult decât mi-aș dori. Așa că am apelat de ceva vreme la o folie de sticlă pentru ecran.

Cum căzăturile nu au întârziat să apară, pentru că e nevoie de o milisecundă de neatenție din partea mea în a-mi lăsa telefonul în raza de acțiune a copilului, m-am speriat de câteva ori destul de tare că ecranul mi-a fost „aranjat”. Jos se văd câteva exemple. Cum folia de sticlă este una cu ecranul, din păcate nu am putut să îmi dau seama dacă ecranul era spart sau folia.

Așa că după ce multe crăpături s-au adunat, am dat jos folia în speranța că nu găsesc nici o zgârietură pe telefon. Iar din fericire nu am găsit nici măcar una, chiar dacă folia era într-un hal fără de hal. Doar folia era distrusă și a preluat absolut toate șocurile, ceea ce una de plastic de 3 lei nu făcea.

Acum nu vreau să cobesc, pentru că de când am dat jos folia nu am ajuns să o înlocuiesc, dar recomand cu căldură instalarea unei astfel de folii, în primul rând mie să îmi fac drum să o înlocuiesc, dar și celor ce vor protecție cât mai bună pentru ecranul telefonului. Și ca să îmi răspund mie la întrebarea din titlu, DA este nevoie de protecție pentru smartphone.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: