atZilele trecute, ca să evidențiez faptul ca nu azi când e premiera mondială, am fost cu soția la film la avanpremiera „Beauty and the Beast” („Frumoasa si Bestia” pentru cei neinițiați în limba engleză).
La celălalt mall din Timișoara, cu singurul ecran IMAX 3D din oraș, este locul ideal de văzut filme cu soția. O fi cel mai bun cinema din oraș? Probabil, dar nu am alt IMAX 3D cu care să îl compar. Ceea ce îl face așa ideal cinematograful este că fetița noastră poate sta la nici 2 pași de mall, în vizită la bunicuța, cuminte până se termină filmul.
Nu am mai fost la IMAX niciodată, așa că e clar că am fost impresionat. Ecranul este aproape la fel de înalt și lat cât blocul unde locuiesc, așa că orice imagine pe un așa ecran este mai mult decât impresionantă. Adaugă faptul că este 3D, adaugă faptul că din orice poziție se vede tot ecranul fără să miști un milimetru capul, adaugă faptul că filmul a fost foarte fain, adaugă faptul că biletele și popcornul au fost cadou, adaugă chiar și faptul că nu are cum să nu îți placă o Emma Watson de 14 metri în fața ta (poate enumerările de mai sus nu sunt neapărat în ordinea care contează).
Per ansamblu „Frumoasa și Bestia” a fost ce trebuie, mai mult decât te-ai aștepta, firul poveștii nu s-a schimbat deloc față de desenele animate, iar efectele speciale au făcut din film unul foarte bine făcut.
Am auzit de discuțiile penibile ale unor alianțe fără prea multă treabă, despre faptul că filmul ar trebui să fie interzis din cauza unor motive mai mult decât penibile, motive ce nu doresc a le menționa pentru că le-aș da prea multă importanță. Așa că vizionare plăcută dacă aveți drum la celălalt mall din Timișoara.