Vi s-a întâmplat ca la un moment dat, când povesteați ceva cuiva, să nu vă vină cuvântul potrivit situației povestite și să îl înlocuiți cu unul ce nu l-ați mai folosit de mult? Să constate cel cu care vorbiți că el/ea nu a mai auzit, glumind desigur, cuvântul respectiv din școala generală când aveau „Compunere”? Niște exemple uzuale și simple ar fi nunțiatură, calabrian, litofită sau a tălmăzui, cuvinte ce le folosim atunci când ne blocăm pur și simplu și ne stă pe limbă un cuvânt. Nu-i așa că vi s-a întâmplat să vă regăsiți în astfel de situații și primele cuvinte ce v-au venit au fost similare celor de mai sus enumerate? Da clar, nici mie.

Nu același lucru însă îl pot spune despre un editor anonim de la digi24, care în timp ce scria un articol despre viața celor din Coreea de Nord, pur și simplu s-a blocat și în loc să scrie un articol normal a ales să facă indirect reclamă gratis DEX-ului online. Șocat fiind probabil de viața nord-coreenilor, viață ce sigur o aveam și noi românii dacă nu pica ceaușescu, a ales să scrie articolul vieții lui. Cu doar 80 de cuvinte a reușit să exprime atât de profund ceea ce a vrut să spună, încât nici nu mai e nevoie să vizualizezi un filmuleț de prezentare a Coreei de Nord, filmuleț de la care a pornit tot articolul.

Am vrut inițial să povestesc eu ce a scris omul acolo, dar parcă nu aș vrea să stric eu frumusețea articolului, așa că îl redau mai jos. O să spuneți că am scos articolul din un text mai lung, sau chiar că l-am scos din context, dar din păcate nu este așa:

Enter Pyongyang prezintă un caleidoscop cotidian al societății nord-coreene, captivă în comunismul dinastic al dictatorului Kim Jong-un și într-o realitate istorică guvernată propagandistic de mitul „cetății asediate”. Perspectiva turistică a materialului video nu a putut evita detalii ale vieții de zi cu zi imposibil de travestit în ficțiunile triumfaliste ale propagandei. Cum ar fi chipurile obosite și privirile goale ale locuitorilor din capitala Coreei de Nord, surprinși la metrou și pe bulevardele aproape pustii vegheate de clădirile-mamut ale stilului arhitectural brutalist.

Nu zice nimeni că nu e frumos să vorbim „frumos”. Nu zice nimeni că din când în când nu putem folosi și cuvinte mai interesante în conversația de zi cu zi. Nu zice nimeni că cei ce sunt în stare să nu batjocorească limba română în discursul lor, fie verbal sau în scris, nu sunt de apreciat.

Totuși stilul editorialist brutalist al acestui autor, imposibil de travestit datorită ficțiunilor triumfaliste aruncate prin articol, guvernate propagandistic într-un stil comunist dinastic destul de penibil, parcă te scoate din caleidoscopul cotidian și din universul izolaționist al articolului și îți vine să îți bagi picioarele și să dai cu tastatura de monitor când vezi așa ceva.