În ultimele luni, dar și în următoarele multe ce vor urma, pasajul Popa Șapcă din Timișoara a fost/este sub asediu în construcție. Asta înseamnă că nici urmă de mașina nu are voie să treacă prin zonă, la fel nici urmă de om. Ca să nu spună lumea că nu știa asta, au pus constructorii o grămadă de semne de „acces interzis”, au blocat drumurile pe unde se poate, ce mai, au blocat accesul total.

Pe un șantier, pentru cei ce nu știu, cei ce poartă veste și căști de protecție nu le poartă că nu au cu ce să se îmbrace acasă, o fac pentru că pe orice șantier sunt o grămadă de pericole. Socoteala de acasă însă nu coincide cu cea de pe șantier. Sunt o grămadă de mașini ce forțează accesul pe stradă iar de cele mai multe ori trebuie să existe un echipaj de poliție, chiar dacă cea comunitară, să îi oprească sa se aventureze printre buldo- excavatoare.

Când vine însă vorba de oameni e cu totul altă poveste. Aici avem situația de „lasă că merge și așa”, „știu eu cum să mă bag printre utilaje să fie bine să nu fie rău”. Așa chiar și eu, care până astăzi chiar, alegeam ruta de mers la lucru pe la pasaj, pentru că era cu 3 minute mai rapidă față de ocolitul pe Calea Aradului.

Astăzi însă am fost convins să nu mai fac asta. Astăzi pe când escaladam cu grijă țevile, bolovanii și bălțile cu mult noroi ca să economisesc cele 3 minute, trec pe lângă un camion basculantă. Eram chiar pe trotuarul de sub pasaj când paralel cu mine camionul dădea cu spatele pe strada inundată de apă și noroi, încet încet, mergând în același ritm cu mine. Mergând paralel cu camionul, observ cum roata din spate a camionului a agățat o parte din balustrada veche ce atârna peste drum a trotuarului de sub pasaj. Jumate de balustradă era încă prinsă de trotuarul de sus, dar jumătate însă atârna.

Până să îi fac semn șoferului să oprească, alt muncitor face asta în locul meu oprind camionul. Între timp însă balustrada de metal era deja arcuita sub roata camionului. Văzând că a oprit camionul am hotărât că aș fi în siguranță să trec și nu o sa am norocul ca balustrada să mă lovească. Am trecut de locul cu pricina fiind în siguranță, depășind camionul cu mai mult de 2 metri.

Șoferul când a înțeles ce a făcut cu balustrada a hotărât să dea un pic înainte să îi ofere balustradei oportunitatea să se revadă cu trotuarul. Eu eram la o distanță destul de mare ca balustrada să nu mă lovească atunci când șoferul a dat înainte, dar nu am calculat un lucru mic. Atunci când era arcuită, balustrada era îmbibată cu multă apă și la fel de mult noroi.

Mișcarea de arcuire a balustradei, atunci când a fost eliberată de camion a reușit să mă stropească din cap până-n picioare cu noroi. Cantitatea a fost îndeajuns de mare încât să mă convingă să merg acasă economisind astfel minus 40 de minute. Nu mergeți pe șantiere copii.