5 ore cat o zi… (-2-)

Teoretic nu avea ce sa se intample, pentru ca pe linie istorica romanii si croatii nu au avut niciun fel de contact, dar ce sa mai spun de vreo divergenta. Nimic. Nu exista un motiv plauzibil pentru o eventuala furtuna venita din partea acestora. Era de-a dreptul absurd.

Au mai trecut cateva zeci de minute si incep sa apara si la televizor oarece imagini, dar nu din Timisoara, ci amintiri din copilarie, dar cu mentiunea ca asa ceva se intampla si in Timisoara „intr-o piata intens circulata din Timisoara”. Eu stiam ca poate poate o sa intample asa ceva, dar din nou imi venea in minte acelasi lucru: de ce sa ne razboim cu ei? pentru ce? nu avem nici un motiv. S-a terminat prima repriza la cele 2 meciuri si ne-am pus sa plecam. Am intarziat un pic plecarea pentru ca s-a prelungit prima repriza iar pe drum unul dintre cei cu care trebuia sa ne intalnim a intarziat. De ajuns am ajuns mai greu, am prins ceva trafic si un pic mai greu loc de parcare.
Dar am ajuns cu bine. In spatele blocurilor din spatele stadionului unde am parcat, pentru ca eram cu masina de firma si nu aveam nevoie de vreo surpriza de la asa zisii suporteri infocati care in loc de cuvinte folosesc pietrele. Am ajuns cu bine, dar au inceput sa sune telefoanele. Noi aveam locul pe stadion la un gard distanta fata de sporterii croati. Telefoanele au inceput sa sune si am fost intrebati constant unde suntem iar daca nu suntem la stadion sa ramanem pe loc. Macar pana incepe meciul. Noi am crezut ca este vreo gluma.
La primul apel. La al 4-lea deja am inceput cu greu sa ne alegem pasii cu care ne indreptam inspre „acolo”. La telefoane erau cei ce nu au avut inspiratia, norocul si alinierea cum trebuie in stele sa intarzie la intalnirea cu marele meci. Cum au inceput sa sune telefoanele noi ne apropiam din ce in ce mai mult, moment in care am si intrezarit stadionul. Lume destul de multa se plimba in stanga dreapta ferindu-de de cate un camion plin ochi de jandarmi. Cu sau fara scuturi. Era intuneric afara si lumina cea mai mare era cea de la nocturna.
Era oarecum sumbru pentru ca se vedea fiecare raza a ei pentru ca era o cantitate considerabila de fum in aer. Fumul era deja ridicat de la pamant asa ca parea o nimica toata, probabil vreo 2-3 torte aprinse care fac mai mult fum decat altceva. Primul cordon de jandarmi ce ne-a iesit in cale nu ne-a ingrijorat, chiar daca, acum imi dau seama, ar fi trebuit. Telefoanele sunau intruna spunandu-ne sa stam locului pentru ca nu e de intrat pe stadion. Totul din jur era contrastul a ceea ce vedeam noi. Fum si jandarmi stand degeaba. Pana cand toti am inceput sa tusim si sa ne lacrimeze ochii. Eram in parcarea de la stadion. In aer nu era fum…
Era gaz lacrimogen foarte mult. Care daca acum dupa ce s-au linistit lucrurile era asa de intepator, ne imaginam cam ce s-a intamplat de fapt inainte de a ajunge noi. In dreptul intrarii noastre, unica posibilitate datorita noului sistem de bilete, era o portiune in flacari. Un foc ce mocnea de ceva vreme si care a reusit sa se intinda pe o portiune considerabila aratand destul de urat pentru un meci de un asemenea nivel. Nu am putut sa intram pe stadion pentru ca jandarmii stateau in dreptul intrarii noastre. Si nu ai cum sa te pui cu jandarmii.
Noi am intrebat nestiutori despre initiativa lor de a bloca fix intrarea noastra. Raspunsul a fost unul promt si anume ca „nu putem sa va lasam ca aici a fost Jihadul pe pamant”. Te uitai in stanga dreapta dar nimic nu dadea semn de asa ceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s